Petruţa: se înghesuie într-o cămară amărâtă cu încă patru fraţi, dar visează la facultate

Mihaela Toma 1
Petruţa: se înghesuie într-o cămară amărâtă cu încă patru fraţi, dar visează la facultate

Petruţa a început şcoala la 12 ani şi locuieşte într-o dărăpănătură de casă din Bucureşti, unde unicul pat se împarte la patru fraţi. Mama a murit, iar familia rabdă de foame. Tatăl, şomer, nu a avut niciodată bani să-şi trimită fiica la ore suplimentare, să ajungă în rând cu ceilalţi copii. Fără lecţiile gratuite primite prin proiectul “O şansă europeană pentru copiii români”, Petruţa probabil că ar fi abandonat deja şcoala

Un miros greu de aer stătut şi peşte prăjit ne pocneşte imediat cum deschidem uşacăsuţei ascunse din cartierul Piaţa Iancului, Bucureşti. “Poftiţi, vă rog!”, ne îndeamnă să intrăm domnul Orbulescu, capul familiei. Uşase deschide cu un scârţâit de te trec fiorii. Traversăm holul cu pereţii jupuiţi care joacă rol de bucătărie. Aerul se respiră greu, parcă e umed. În stânga – o ruginitură de aragaz care stă acolo mai mult ca piesă de mobilier. În dreapta – un reşou unde până nu demult a sfârâit micul dejun: nişte peşti dibuiţi de domnul Orbulescu de undeva, de prin lacul Fundeni. Căci asta face când n-are ce le pune copiilor pe masă, îşi ia undiţa şi pleacă la pescuit prin Bucureşti, unde-o găsi un loc bun. Copiii, însă, mănâncă zilnic la Fundaţia Sf Macrina. „La prânz pleacă să mănânce la Fundaţie şi se întorc sătui, iar asta pe mine mă scuteşte foarte mult. Pentru că altfel, efectiv, uneori chiar n-aş avea ce să le dau să mănânce”, spune tatăl.

E tâmplar de meserie, dar şomer de ani de zile. Rar de tot îl mai cheamă câte un vecin să pună o broască la uşa sau să construiască o fereastră. Chiar şi atunci, nu ia mai mult de 30 – 50 de lei pe zi. Vara mai e cum mai e, dar iarna e chin căci de la o vreme nu mai au gaz pentru sobă. Li s-a tăiat gazul din cauza restanţei de 800 de lei.

 

Viaţa într-o cutie de chibrituri. Cinci oameni dorm în acelaşi pat

“Luaţi loc aici, pe fotoliu, vă rog”, ne zice tatăl când intrăm în cameră. Camera e şi sufragerie, şi dormitor. Acela e acelaşi fotoliu pe care, în fiecare noapte, copiii îl aşează de-a lungul patului, să-şi întindă picioarele pe el când dorm. Căci aşa dorm de ani de zile: se aşează cu toţii de-a latul în unicul pat din casă, se înghesuie unii într-alţii, desfac fotoliul şi îşi întind tălpile pe el.

În cameră, totul e vechi şi prăfuit. Un şifonier şubred cu oglindă, un birou mititel de scris şi câteva rafturi pentru televizor, icoane şi bibelouri sunt singurele piese de mobilier din casă. Şi totuşi, aici locuieşte o familie întreagă: patru copii (al cincilea, cel mare, a plecat de acasă şi trăieşte pe picioarele lui) şi tatăl. Mama a murit de ceva vreme. Cămăruţa e atât de înghesuită încât, dacă s-ar ridica toţi cinci şi ar încerca să meargă fiecare la treaba lui, de bună seamă că s-ar ciocni  unii de alţii.

 

Petruţa – analfabetă până la 11 ani, acum a făcut două clase într-una

Petruţa e raza de lumină a casei, singura care zâmbeşte. Am găsit-o aşezată la fereastră, la micuţul birou de scris. E atât de mic – ca să încapă în odaie, desigur – încât ei îi rămân doar câteva palme ca loc unde îşi poate întinde caietul să scrie. Restul, curios lucru, e ocupat cu cărţi. Petruţa, însă, a plecat la şcoală de abia la 12 ani. Tata nu mai ştie să explice de ce a trimis copilul la şcoală aşa de târziu. Până la 10 ani Petruţa a fost analfabetă. “Ştiam eu cât de cât să citesc, dar asta am învăţat-o singură, pe la 10, 11 ani”, ne spune Petruţa. “De fapt, mama noastră, foarte bolnavă fiind, a preferat să ne ţină mai mult pe acasă şi să o ajutăm la treabă”, îşi explică Dana, sora mai mare. Are 18 ani şi este în clasa a patra în programul “A doua şansă”. Nici pe ea n-au trimis-o ai ei la şcoală. S-a dus ea singură în program, adolescentă fiind, ruşinată de faptul că alţii ştiu să citească şi ea nu.

 

“Mi-aş dori mult să ţin în mână nişte manuale adevărate”

Petruţa, însă, a fost mai decisă: a făcut două clase într-una singură, iar acum este într-a cincea. Învaţă la Liceul Decebal, unde se derulează programul “A doua şansă”. Însă asta nu o mulţumeşte pe deplin. “Acolo fac cursurile la fără frecvenţă, iar eu aş vrea să învăţ în fiecare zi. Şi apoi, acolo învăţăm după nişte foi trase la Xerox, nu după manuale adevărate. Mi-aş dori mult să ţin în mână nişte manuale adevărate. Păstrez şi foile, am grijă de ele, le pun pe toate într-o mapă, să nu le rătăcesc, dar tot nu e ca şi când aş avea cărţi”, zice Petruţa. Cuvintele îi ies greu, ar vrea să le spună şi nu prea. Îi estejenă să exprime tot ce crede, pe de o parte. Pe de alta – ar vorbi şi ar împărtăşi multe lucruri din experienţa ei cu şcoala, dacă ar avea cine să o asculte. Până la urmă, şcoala e o noutate pentru ea…

Toate după amiezele, însă, fata merge la Fundaţia Sf Macrina, unde, ca beneficiar al proiectului “O şansă europeană pentru copiii români”, face meditaţii gratuite la română, la matematică şi la multe alte discipline necesare pentru şcoală. Se mai întoarce acasă seara, fericită că a studiat nu din foi, ci din manuale adevărate.  

 

„Aş vrea un calculator şi o bibliotecă a mea, doar pentru mine”

Are planuri mari cu ea însăşi. Dacă fraţii ei nu visează nimic, Petruţa are ţeluri importante: „Vreau neapărat să fac liceul şi să-l termin cu brio. Şi aş vrea să fac şi o facultate… uite aşa, că-mi place. Aş vrea să pictez”. Tatăl, însă, încearcă să o convingă de altceva – o să moară de foame ca artistă. Mai bine i-ar sta cu o meserie mai practică, manichiuristă sau frizeriţă, ceva.

Până atunci, însă, Petruţa visează la lucruri mai mărunte, pe care nu le-a avut niciodată, ci numai le-a admirat la alţi copii: „Un calculator şi o bibliotecă a mea, doar pentru mine. Şi o cutie maaare plină cu carioci, culori şi creioane, neapărat tapetată cu ursuleţi coloraţi. Şi să fie numai a mea, să nu se amestece nimeni acolo!”.

Ca să nu-şi facă speranţe false, tatăl încearcă uneori să-i spună lucruri care, zice el, ar trebui s-o mai aducă cu picioarele pe pământ. Când o aude că vrea la facultate, îi aminteşte că, deşi are 14 ani, ea n-a reuşit niciodată să iasă din Bucureşti, n-a fost niciodată într-o excursie. Cu excepţia uneia făcută tot prin Fundaţie, când a ajuns direct în Danemarca. Petruţa, însă, visează să vadă Clujul. Cum îşi imaginează ea că ar arăta Clujul? „ Nu ştiu… maare. Altfel chiar nu-mi pot închipui cum ar putea să fie, dacă n-am văzut niciodată alt oraş din România, în afara Bucureştiului”, spune.

 

Giani, fratele de 20 de ani, a abandonat şcoala imediat după clasa întâi

Şi sora ei cea mică, Andreea, visează să ajungă departe. Are 8 ani şi este singura din casă care a pornit la şcoală la vârsta normală, laolaltă cu ceilalţi copii de seama ei.

Giani, însă, fratele mai mare de 20 de ani, nici nu mai ştie să citească. A abandonat şcoala după ce a terminat clasa întâi. „Nici nu mai ştiu exact de ce m-am oprit după clasa întâi. Ţin minte numai că la vremea aceea pur şi simplu mama nu mi-a mai făcut transferul”, zice. Acum stă şi aşteaptă să-l angajeze unul şi altul în construcţii, cu ziua, ca salahor. Din cât câştigă într-o zi de muncă îi ajunge pentru un singur lucru: să mănânce în ziua aia şi atât. O haină n-are cu ce să-şi cumpere, economii n-are din ce să facă.

Nu s-a întrebat niciodată ce va face fără şcoală mai târziu, când vor trece anii şi nu va mai avea atâta putere de muncă. Tatăl său, de pildă, la 52 de ani şi se plânge că la vârsta asta nu-l mai angajează nimeni.

“Am căutat de câteva ori de lucru prin Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar am nimerit la două adrese false. Alte dăţi am dat de patroni neserioşi, care îmi plăteau pentru o lună de muncă atât cât muncisem pentru o săptămână. Într-un final, am renunţat să mai caut prin Agenţie şi m-am limitat la micile comenzi de tâmplărit sosite prin recomandări de-ale cunoscuţilor. Dar şi astea sunt atât de rare”, zice Gheorghe Orbulescu.

Dacă s-ar întâmpla o minune şi i-ar pica din cer ceva bani, doar două lucruri ar face cu ei: şi-ar plăti datoria de 800 de lei la gaz, ca să nu moară de frig iarna asta, şi cea de 500 de lei, la lumină. Dacă li se va tăia curentul, Petruţa şi micuţa Andreea vor fi nevoite să-şi facă temele la lumânare.

One Comment »

  1. JM 26 October 2011 at 19:33 - Reply

    As dori sa aflu adresa lor ca sa le pot ajuta.

    JM

Leave A Response »