Poveste din Lisabona

Lamura 0
Poveste din Lisabona

Data de 13 Ianuarie 1759 a fost intr-adevar o zi cu ghinion pentru clanul Tavora, neinspirati in decizia de a-l contesta pe Marchizul de Pombal, mana dreapata al regelui Portugaliei si conducatorul de facto al tarii. Pe un camp din apropierea turnului Belem, aproape toti membrii familei au fost executati in public, iar locul a fost presarat cu sare, din ordinului Marchizului, pentru a nu lasa niciun fel de vegetatie sa creasaca.

Vina? Un presupus atentat la viata regelui. Motivul real? Consolidarea puterii Marchizului de Pombal, care, pana in 1777, nu a mai fost contestat fatis de niciunul dintre adversarii sai politici. Si avea multi…

In prezent, marchizul se afla la loc de cinste, pe un pedestal de 36 de metri, inr-una dintre cele mai importante piete a Lisabonei, care-i poarta si numele. Turnat in bronz si masurand aproape 10 metri, cu un leu enorm la picioarele sale, sta cu privirea atintita spre Orasul de Jos, cartier pe care l-a ridicat in urma marelui cutremur din 1759.

Sunt detalii pe care Luis, ghidul nostru prin Lisabona, le varsa cu pasiune, bucuros ca a gasit un auditoriu interesat. Statuia marchizului e doar unul dintre numeroasele vestigii ale unei ere demult apuse,  in care Portugalia era un jucator cu greutate in politica Europei, iar Luis iti poate pune o poveste in spatele fiecareia.

La plecarea din Romania, asteptarile nu erau prea mari. Stiam ca Portugalia este una dintre cele mai sarace tari din UE si ca trebuie sa fii atent la restaurantele din Lisabona, unde chelnerii au obiceiul sa-ti incarce nota. Insa  dupa cateva zile din inceputul lui iulie petrecute in Lisabona, mi-am dat seama ca m-as muta acolo imediat, prin prisma unei comparatii inevitabile cu Bucurestiul: bulevarde largi, trafic lejer, foarte multe spatii verzi, cartiere pitoresti in care uscatul rufelor la fereastra e inca o practica uzuala (unii o pot interpreta ca un minus), arhitectura impresionanta, apropierea de ocean si desigur, mancarea.

Primele impresii mi le-am format cu ocazia drumului dinspre aeroport spre hotel. A fost dragoste la prima vedere, poate datorita faptului ca orasul mi-a dat o senzatie de spatialitate si libertate pe care nu am regasit-o in nicio alta capitala europeana. Soarele, eucaliptii care iti ocupa vederea in tot orasul si imprejurimi, precum si lipsa oricarui sentiment de claustrare au creat premisele inceputului unei frumoase prietenii cu orasul, si chiar asa a fost.

Odata cazati la hotel (singura surpriza neplacuta), in urma unei scurte deliberari ne-am decis sa vizitam Oceanariumul din Lisabona, unul dintre cele mai mari din lume din cate am inteles. Gaselnita e ca include toate habitatele oceanice, avand posibilitatea sa sari de la Oceanul Indian la Antarctica in cateva minute, dar pe mine nu m-a prins.

Mult mai placut surprins am fost de ce am vazut langa Oceanarium. Situata pe faleza raului Tejo, cladirea e punctul de plecare al unei palisade de lemn ce erge de-a lungul raului pana in apropiere de Podul Vasco da Gama (17 km lungime!!!!), care leaga nordul Lisabonei de sud, peste apa mai sus mentionata. Intre Oceanarium si Pod, baruri, parcuri, centre comerciale, o telegondola si multe cladiri futursitice, a caror destinatie, sa fiu sincer, nu am putut-o ghici.

A doua zi, ca urmare a unei deprinderi pe care am captata-o cu ocazia altor calatorii, ne-am imbarcat intr-un double-decker – echivalentul turistic al fast-foodului si am bifat la repezeala mai multe obiective, cu care nu am apucat sa cream nicio legatura, in afara unor fotografii luate din mers. Exceptii au fost Orasul de Jos – vechiul centru al Lisabonei si Turnul Belem.

Orasul de Jos este in prezent un cartier in sudul Lisabonei, care merge pana in buza raului Tejo si care e poate cea mai boema zona aorasului. Pe stradutele mici pietruite gasesti tot felulo de magazine cochete, resturante pentru toate posibilitatile, negustori ambulanti, muzee, teatre parcuri si o multime de oameni care forfoteste iniferent de ora la care te afli acolo. In ceea ce priveste Turnul Belem, situat pe marginea raului Tejo la varsarea acestuia in ocean, a fost in trecut prima liniee de aparare a Lisabonei in eventauliatea unui atac venit dinspre mare.

Ce m-a impresionat pe mine a fost atentia deosebita acordata de constructori detaliilor cu care au decorat crenelurile, ferestrele si peretii, din punctul meu de vedere o investitie foarte costisitoare, tinand cont ca ar fi  fost prima cladire bombardata de flotele inamice.

De aici incolo am fost preluati de Luis, care ne-a prezentat atatea palate, castele si manastiri incat le-am pierdut sirul. Ce ne-a retinut atentia a fost insa Sintra, o mica localitate montana din apropierea Lisabonei, care este absolut minuntata. Un fel de beverly-Hills al celor bogati si puternici din urma cu 200 de ani, Sintra gazduieste un castel al maurilor, un palat regal, multiple alte palate, gradini superbe, plaje, o manastire a capucuinilor, un muzeu al jucariilor si multe altele. Acolo am avut ocazia sa degust si Vino Verde – descrierea e sugestiva si acurata din punct de vedere cromatic, un vin sec, usor spumant pe care l-am savurat langa un peste alb intr-un restaurant mic si cochet.

Ca veni vorba de mancare, iulie e luna sardinelor in Lisabona si le puteti gasi in orice restaurant din zona, facute pe gratar cu lamaie. Ca o particularitate, sardinele sunt gatite intregi, fara a fi eviscerate, motivul fiind ca in acest fel ar fi mai gustoase. Eu stiam altceva… preturile sunt ok, cu 15 euro putand manca un fel de mancare care sa te sature si bea o bere.

La sfrasitul celor 7 zile de sedere, am regretat sincer plecarea spre Bucuresti. Ceea ce stiam insa ca nu voi regreta a fost hotelul  Aviz– imbacsit, cu camere mici mirosind a mucegai si aflat in apropierea unui santier in constructii. Cand am rezervat camerele, nu ne-au convins fotografiile incantatoare, ci povestea cum ca Frank Sinatra ar fi stat acolo, ori ceva care e bun pentru Frank e bun si pentru mine. Ulterior am aflat ca Frank Sinatra a stat intr-adevar la Hotel Aviz, dar in acea perioada cladirea se afla pe locul actualului Sheraton, actualul hotel avand in comun cu vechiul Aviz doar numele.

PS: In ziua de azi, In locul executiei despre care povesteam la inceput,  se afla o piata animata din Lisabona, numita, deloc intamplator,TerreiroSalgad (PImantulsarat), care gazduiesteintr-un colt izolat un mic  monument de piatra,, dedicatmemorieicelorexecutati.

PS: Din Portugalia este una din cele sase organizatii membre ale parteneriatului care deruleaza proiectul „O sansa europeana pentru copiii romani”. 40 din cei 800 de copii romani implicati in proiect vorpetrece o saptamana in Lisabona, alaturi de copiii portughezi aflati in ingrijirea Asociatiei Unidos de Cabo Verde.  

Dragos Mircea

 

Leave A Response »