Profesorul care face fulgerele să “cânte” şi scaunele să meargă prin aer. Şcoală vie într-un oraş mort

Mihaela Toma 4
Profesorul care face fulgerele să “cânte” şi scaunele să meargă prin aer. Şcoală vie într-un oraş mort

Profesorul Mircea Nistor, om la 51 de ani, pluteşte în aer cu scaunul, în laboratorul său de fizică. Stând aşezat pe scaun, “merge” aşa prin aer, la vreo cinci centimetri distanţă de sol. Nu este nimic paranormal, ci numai una dintre invenţiile realizate cu elevii lui de la Colegiul Naţional Traian Lalescu din Hunedoara. De fapt, scaunul profesorului se sprijină pe o pernă de aer sub presiune, comandată de la sol. La final, domnul profesor coboară la loc pe pământ să ne mai şocheze şi cu nişte fulgere care “cântă” (nişte fulgere în miniatură, de fapt descărcări electrice din care izvorăşte muzică), fabricate tot de elevii lui, în laborator. “E fabulos locul ăsta în care suntem (n.a. Universul) şi este ruşinos de mărunt traiul nostru de zi cu zi. De aceea e bine ca oamenii să încerce să mai vadă şi altceva”, ne explică.

Astăzi domnul profesor poartă un tricou oranj, de adolescent, pe care scrie “Viva la Relativity”. Are obiceiul să predea lecţiile zâmbind. Un elev l-a întrebat, mai demult, dacă ar fi frumos ca Universul să fie nesfârşit. “Ar fi frumos oricum”, i-a răspuns.

De zece ani, asta face, în fiecare sâmbătă: cheamă copiii pasionaţi la şcoală şi inventează împreună fel şi fel de roboţei şi aparate, toate făcute numai din resturi, cartoane, fiare, ori de la cimitirul de maşini, ori culese de prin te miri ce depozite. Şi o carcasă găsită pe stradă e bună, orice. Apoi stau şi până la miezul nopţii în laborator, înconjuraţi de butonaşe şi de circuite, uitând de ei. Pentru munca asta nu l-a plătit nimeni, niciodată. “Vai de ţara care nu-şi valorifică gunoaiele! Sărăcia n-ar trebui să existe într-o lume ca asta, când avem atâtea resurse. Vreau să le arăt elevilor mei că există valoare chiar şi acolo unde nu o vezi cu ochiul liber. Ei trebuie să înveţe că avem de toate în universul ăsta, trebuie doar să întindem mână şi să luăm”, zice.

Dorel, braţul robotic premiat: ştie să taie cu laser, să înşurubeze, să danseze

Şi uite aşa, din gunoaie, s-a născut Dorel, braţul robotic premiat la concursuri. “Tăticul” lui este elevul Alexandru Berghian. Dorel poate ridica o construcţie de la A la Z, printr-un soft special, poate fi folosit ca braţ robotic pe o bandă, în industrie şi merge şi ca material didactic reconstruit la scară mai mare, dacă i se ataşează senzori. Mai poate să taie cu laser, să înşurubeze, ba ştie chiar să şi danseze. Este făcut numai din bucăţi şi poate fi controlat printr-un joystick sau prin internet, la mii de kilometri distanţă. Ca să-l facă, Alexandru a muncit 2000 de ore şi mai bine, nopţi în şir, chiar şi până la ora 3 dimineaţa.     

Dar nu doar Dorel s-a întors cu premii, ci multe alte invenţii meşterite în laboratorul de sâmbătă. Nu ne-am gândit nici o clipă când am ajuns în Hunedoara că aici, în sărăcia aceasta de oraş, se face fizică mai ceva ca în şcolile bune din Bucureşti. Căci, de când a murit Combinatul, a murit şi Hunedoara. Aici, cei mai bogaţi oameni sunt bugetarii. Cum de încă mai are chef de fizică adevărată domnul profesor, într-un loc ca acesta, mister. Numai dacă citeşti printre rânduri ai putea să pricepi ceva: “Cea mai mare spaimă a mea ar fi ca tinerii să nu mai viseze, să nu mai descopere ce le place şi să înghită lucrurile pe nemestecate. Şcoala este primul loc în care copilul învaţă că trebuie să stea în banca lui, că nu trebuie să-şi dea cu părerea, că e periculos să vorbească, că e periculos să fie original. Ca profesor, nici nu apuci să-ţi cunoşti prea bine copiii, că tu trebuie să-ţi predai lecţia, să închei nişte medii, să dai nişte extemporale, adică nişte formalităţi, de fapt”.  

Profesorul Nistor: “Microcontrolerul… revoluţia tăcută despre care oamenii nu ştiu”

De când s-a alăturat campaniei Descoperă a proiectului “O şansă europeană pentru copiii români”, a reuşit să-i atragă în laboratorul său şi pe elevii dezavantajaţi, cu părinţi şomeri sau cu familii destrămate. Ne povesteşte despre experimentele Descoperă făcute cu elevul său, Vlad Rotea, cel mai bun în programare microcontrolere, şi îi sclipesc ochii.  “Elevii mei, la două ore după ce află de un nou limbaj de programare, ei fac deja şi prima aplicaţie. De pildă, Vlad a învăţat sigur să programeze microcontrolere aici, în laborator”, zice. Ba elevul chiar a fost şi premiat la sesiunea de comunicări ştiinţifice ale elevilor de la Universitatea de Vest, pentru un roboţel cu microcontroler făcut, desigur, tot din resturi (bucăţi de imprimantă, carcase de CD etc). Este comandat prin infraroşu cu telecomandă de televizor obişnuit.

Dar ce este un microcontroler? Un foarte mic calculator, pe un cip. Nu măsoară nici măcar un centimetru, dar este “creierul” aparatului care îl încorporează. “Este, de fapt, un computer complet, cu memorie şi interfeţe. Găsim microcontrolere în aproape orice aparat care comandă ceva: în roboţi, în maşina de spălat, într-o fabrică. Şi în centrala termică de apartament,  care ştie când are apă, când nu are apă, când e prea cald, când e prea frig, ce program de vară sau de iarnă să aleagă… toate astea înseamnă multă inteligenţă şi nu se pot rezolva decât cu un microcontroler. În maşină există zeci de microcontrolere, e plin de ele pe dedesubt … e revoluţia tăcută despre care oamenii nu ştiu”, ne explică profesorul Nistor. Oricum, zice, să fim atenţi: de acum încolo, oriunde vedem un dram de inteligenţă la un echipament, să ştim că există înăuntru un microcontroler. Următoarea revoluţie va fi telefonul mobil, crede (“E o mină de aur, urmăriţi ce se va întâmpla”). Tot prin Descoperă elevii lui au mai fabricat testerul de baterii, cubul cu rezistori, combinaţii de motoare solare şi cu ardere internă şi multe altele, multe premiate.

“Staţi cu cotul pe masă, dar de fapt cotul dvs nici nu atinge masa. Noi vedem doar imaginea din avion”

Probabil că domnul profesor şi când merge singur pe stradă face fizică. Mă vede cum mă sprijin cu un cot pe masă şi mă şochează, spunându-mi că, de fapt, mi se pare mie că mă sprijin de masă, în realitate n-o ating deloc. Cum aşa? “Păi, simplu: cotul vă este format dintr-o mulţime de atomi, ca şi masa. Nu de aceeaşi natură neapărat, deşi carbonul e comun şi într-o parte şi într-alta. Important este că atomii au o consistenţă foarte interesată, cu electronii la exterior şi cu partea pozitivă, nucleul, la interior. Astfel încât, atunci când doi atomi vin prea aproape unul de altul, inevitabil se resping. De fapt, dumneavoastră plutiţi acum la foarte mică distanţă şi n-aţi atins atomii mesei deloc, pentru că forţele ar fi uriaşe”. Mă vede cam încurcată şi zâmbeşte: “Bun, noi vedem acum doar imaginea din avion”.

Lucrurile astea le vorbeşte şi cu elevii de 14 ani, la oră, deşi asta nu apare în programa şcolară. A scris mare pe tablă, în laboratorul de fizică, “Recapitulare”. Titlu: “Lumea pare a fi alcătuită din părţi care interacţionează”. Este lecţia finală de clasa a opta. “Le-am spus că în toţi anii ăştia noi am studiat doar detalii şi acum am vrut să le arăt viziunea momentului ultim în această clipă despre cum arată lumea”, ne spune domnul profesor. “În partea stângă a tablei este lumea, aşa cum o văd oamenii, că este făcută din părţi care interacţionează (adică o bicicletă interacţionează cu solul, oamenii etc… aşa o vedem noi). Iar în partea dreaptă a tablei avem două întrebări – cheie: cât de multe tipuri de părţi are lumea şi cât de multe tipuri de interacţiuni. Adică, la cât de mult se poate reduce complexitatea asta uluitoare?”, le-a explicat elevilor, la lecţia finală. Bun, dar până şi protonii şi neutronii mai au nişte părţi înăuntru, care se numesc cuanţi, a adăugat. Ştia că asta vor studia ei abia mai târziu, dar vroia să le facă chef de fizică şi la liceu. “Dar cuanţii mai au ceva înăuntru?”, au întrebat copiii. “În acest moment nu ştie nimeni, dar s-ar putea să mai aibă”, a răspuns profesorul. “Păi da, atunci înseamnă că e la nesfârşit aşa, parte în parte în parte”, au replicat ei. “Nu neapărat, avem foarte multe indicii că am ajuns aproape de capătul drumului”. “Uau, dar cum se poate aşa ceva?”.  Şi discuţia nu s-ar fi terminat niciodată dacă nu s-ar fi sunat de ieşire.

 

Ce crede profesorul Mircea Nistor despre:

Şcoală

“Învăţământul nostru este excesiv teoretizat. Nicăieri nu este timp să se aplice lucrurile concret. Ne îmbătăm cu apă rece. De pildă, matematica nu este un scop în sine, să rezolvi nişte exerciţii. Copiii termină zeci şi sute de exerciţii cu logaritmi, dar ei nu ştiu că logaritmul a fost inventat ca să uşurezi calcule, să transformi o înmulţire într-o simplă adunare. Despre asta nu află mai nimic în şcoală”

“Nu mi se pare normal ca o ţară să nu fie interesată de educaţia elevilor. De câţiva ani, nu mai există noţiunea de dotări în şcoli. Dacă  se sparge parchetul, rămâne spart până când cumva, de undeva, o să găsim bani să luăm un metru pătrat de parchet”.

 

Generaţiile tinere

“Nimic nu există absolut întâmplător. De pildă, atitudinea noilor generaţii mai puţin aplecată către studiu nu a apărut aşa, este din senin, ci este consecinţa a ceea ce ni se întâmplă, este oglinda noastră”.

“Nu poţi să-i cerţi pe cei tineri, spunându-le că nu e bine ce fac. Ba fac foarte bine în contextul ăsta, mai bine de atât nici nu ar putea. Căci, să te apuci să studiezi, să termini liceul şef de promoţie, să intri pe primele poziţii şef de facultate, să termini facultatea cu coroniţă şi pe urmă să constaţi că, domnule, Guvernul României degeaba ne-a şcolit… lucrul ăsta e traumatizant căci ajungi să te întrebi: eşti bun sau nu eşti bun?”

 

Soluţii

“Rezolvarea nu poate începe decât atunci când oamenii vor fi suficient de largi la minte să înţeleagă că fiecare dintre noi suntem datori cu viaţa noastră faţă de ceilalţi oameni. Nici unul dintre noi nu are o speranţă de strălucire mai mare de ordinul minutelor, orelor, cel mult zilelor, fără nici un ajutor din partea celorlalţi oameni. Înţelegând prin asta că până şi hainele sunt un ajutor din partea celorlalţi oameni, până şi un cuţit cu care să-ţi tai crengile să-ţi faci focul e un ajutor din partea altora. Pentru că încă depindem cu viaţa unii de ceilalţi (…).

Când oamenii vor înţelege că toţi sunt interdependenţi, poate că vor începe să-şi aducă şi partea lor de contribuţie, convinşi fiind că şi ceilalţi contribuie vital pentru existenţa lor. Dar deocamdată oamenii consideră că faţă de ceilalţi nu au nici un fel de datorie”.

 

Umorul bun în fizică

Citatul pe care-l iubeşte şi pe care şi l-a pus şi pe perete, în laborator: “Ohm nu a uitat niciodată ce i-a spus unchiul său, pe patul de moarte: adu-ţi aminte, cu putere mai mare vine şi curentul ridicat la pătrat înmulţit cu rezistenţa”.

 

4 Comments »

  1. Bianca 10 March 2013 at 20:01 - Reply

    Mandra,ca am fost eleva acestui Profesor si Om inainte de toate…Nu am avut niciodata o tangenta prea apropiata cu fizica , insa datorita lui orele de fizica din liceu au fost printre cele mai interesante chiar si ca spectator :) ) Multa sanatate si putere acestui OM.

  2. Muntean 10 March 2013 at 20:06 - Reply

    Ma bucur enorm sa aud ca domnul profesor Mircea Nistor mai este in Romania si preda cu mare cu dragoste cum o face dintotdeauna.
    Daca Romanii ar avea multi asemenea profesorii ar fi foarte departe in momentele astea.

  3. Alin 11 March 2013 at 9:39 - Reply

    Un adevarat PROFESOR. Respect.

  4. andu 17 March 2013 at 18:50 - Reply

    un articol foarte foarte bun. felicitari Mihaela Toma. intr-adevar profesorii nu mai sunt demult ceea ce ar trebui sa fie. in scolile din India, cu toata saracia lor, copiilor li se preda electricitate, electromagnetism, electronica cu ajutorul capacelor de plastic, Cd-urilor vechi, dopurilor de pluta etc. pentru ca se vrea. asa saraci cum sunt, copiilor le ramane in memorie ceea ce au invatat. pe timpul lui Ceausescu copiii aveau centre de aeromodelism , centre de electrotehnica…astazi au terenuri de fotbal si romanii sunt obligati sa cumpere tehnologie straina foarte scumpa, tocmai pentru ca ni s-au luat de sub nas aceste centre de cercetare, ni s-au cumparat creierele ingenioase, in schimb ne construiesc sali de sport si terenuri de fotbal.

Leave A Response »